Marele Bal al Operei, amplă manifestare artistică polivalentă şi important eveniment cultural devenit tradiţie la Cluj-Napoca, aniversează anul acesta 20 de ani de la prima ediţie din anul 1992.

Într-o cetate milenară de mare tradiţie europeană, cu un centru universitar secular de prestigiu internaţional, propunem o gală dedicată valorii şi perpetuării unui perimetru select care să prilejuiască an de an întâlnirea personalităţilor marcante ale Clujului, a elitelor vieţii economice, culturale şi politice, al căror efort conjugat să ducă la bunăstarea, dezvoltarea şi excelenţa în educaţie, cultură, artă şi civilizaţie a întregii comunităţi.

Datorită trecerii timpului şi a stării de uzură în care s-a aflat clădirea Operei Române din Cluj-Napoca, în anul 1992, din iniţiativa Mikotronic susţinută de un grup de societăţi clujene, a luat naştere „Marele Bal al Operei”, amplă manifestare artistică, un spectacol de caritate şi colectare de fonduri pentru cea mai importantă scenă lirică românească din Transilvania.

Clădirea istorică ridicată acum un secol, sediu al celor două instituții de cultură Teatrul Național “Lucian Blaga“ și Opera Naţională Română Cluj-Napoca este un simbol al oraşului nostru. Generaţii de clujeni au fost încântaţi şi educaţi de prestaţia unei lungi pleiade de mari artişti, care au evoluat pe scena acestei impresionante instituții de artă şi cultură.

Organizat de Grupul Mikotronic împreună cu Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Balul Operei a avut alături, de-a lungul anilor, parteneri precum Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Prefectura Cluj precum şi un mare număr de sponsori, cărora alături de parteneri şi co-organizatori, le mulţumim şi pe această cale.

De-a lungul timpului, manifestarea a prilejuit întâlnirea publicului clujean cu liderii politici locali, regionali şi naţionali, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, diplomaţi, deputaţi, senatori, miniştri, cu elitele vieţii economice şi cu marile personalităţi cultural artistice:

Florin Piersic, maestrul Marin Constantin şi Corul Madrigal, maestrul Petre Sbârcea, maestrul Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe, Dorel Vişan, Ricky Dandel, Corina Chiriac, Horia Brenciu, Dan Negru, Gabriel Cotabiţă, Melania Medeleanu, Monica Columbeanu, Anca Ţurcaşiu, Alexandru Tomescu, Toma Popovici, Irvin Doomes, Mihaela Rădulescu, Dumitru Fărcaş, Hector Lopez, Constantin Trofin, Ovidiu Uscat, Ramona Porumb, Angelica Nicoară, Flavius şi Linda Teodosiu, Deborah Woodson, Ron White, Laurenţiu Cazan, Paula Seling, Ansamblul de dansuri Codreanca, 3 Sud Est, Corul Junior VIP, Divertis, Cabaret de Paris, Vasile Pop, Radu Maier, Nicolae Maniu, Doina Levintza, Irina Schrotter, Catinca Roman, Cătălin Botezatu, Lisa Panait, Rita Onişca Mureşan, Mihai Albu, Julia Kontogruni, Alina Botea, Cristian Samfira, Zina Dumitrescu, Dorin Negrău, Aura Dumitru, Laurent Tourette, Mirela Vescan, Marian Darta, Mia Poruţiu.

Detalii despre eveniment:
www.baluloperei.ro